despre colorat şi cărţi

Până la a găsi numele blogului, am (re)descoperit plăcerea de a colora. Scrie și în About că am trecut de vârsta gradiniței dar se pare că genul acesta de activități începe să prindă și la oameni mari. “Adult coloring books” par a fi un trend în materie de “unelte” pentru destresare și relaxare. Johanna Basford este o ilustratoare/autoare de astfel de cărți, iar numele ei incepe să fie tot mai cunoscut datorită colecției de cărți de colorat intitulate: Secret Garden (Grădina Secretă) și Enchanted Forest (Pădurea Fermecată).

EIMG_6457u am început joaca cu Padurea Fermecată și…se pare ca nu e chiar o joacă de copii. Desenele sunt destul de complexe și este imperios necesar să ai răbdare cand te apuci de treabă. Așadar, mi-am luat două seturi (nu îmi ajungea unul) de creioane colorate și am reușit să termin în 4 zile prima pagină. Vorbim de 30-40 min/zi alocate acestei indeletniciri. Își atinge scopul de a te deconecta de la probleme? Da! Absolut. Poate vi se pare amuzant dar, chiar așa este. Detaliile desenelor din carte te obligă să te focusezi strict pe această activitate, motiv pentru care faptul ca nu iți mai place jobul sau că te-ai certat cu cineva trece pe alt plan. Desigur, asta nu te impiedică să asculți o muzică bună (ba chiar e indicat) și să te delectezi cu o cafea. Continue reading

a song of colors

baloane

Am stat mult (5 minute) și m-am gândit cum ar trebui sa arate un prim articol pe blog. Prietenul Google nu a fost amabil azi și a zis să mă descurc singură, să pun mintea și degetele la contribuție. Singura idee (bună?) gasită a fost cea de a vorbi despre numele blogului.

Zilele trecute (vreo 5-6 la rând) m-am tot gândit la un nou username pentru Instagram. Nu am reușit să obțin mai mult de câteva asocieri de genul culoare-obiect/culoare-nume, și cert e că nici una din ele nu îmi suna bine. Am renunțat la idee până azi dimineață când, aflată la casă la Auchan, mi-a venit ideea cu asongofcolors (cred că am fost puțin inspirată de cartea pe care o citesc acum – A song of Ice and Fire). Am intrat imediat pe Insta, edit profile, am scris noul nume si ta-daaaam! Here we are! Da, vorbeam de Instagram dar eu căutam un nume și pentru blog. Sau am uitat să spun asta?

De ce culori? Pentru că asta inseamnă viața de zi cu zi. Culori sunt sentimentele noastre, experiențele, lucrurile mai mult sau mai puțin tangibile, zâmbetele și lacrimile. Aș adăuga la asta și muzica de fundal, muzică fără de care eu nu pot trăi, dar asta intr-o discuție viitoare. 🙂